În data de 19 septembrie, am fost chemați de către cei de la FITT pentru a prezenta proiectul nostru în fața voluntarilor locali și pentru a asculta părerea lor despre acest proiect. Întâlnirea a început la ora 19, la Casa Tineretului. Am început cu o prezentare despre noi și despre obiectivele noastre înainte de a pleca în Olanda. Apoi, am arătat poze și am povestit în detaliu despre activitățile desfășurate în Olanda. După încheierea prezentării, am expus planurile noastre viitoare.
Voluntarii ne-au ascultat cu mare atenție, iar apoi am desfășurat o activitate interactivă în care au fost implicați și ei. Le-am cerut să ia câte un post-it și să scrie despre ceea ce ar dori să se întâmple în continuare, bazându-se pe informațiile oferite de noi. Mulți dintre ei și-au exprimat dorința de a avea piste de biciclete mai mari și mai sigure. Aceștia au menționat că ar dori să poată utiliza bicicleta ca mijloc de transport și să se simtă în siguranță în timp ce o fac. Alții au exprimat dorința ca în fiecare școală să existe opțiuni de alimentație sănătoasă, eliminând necesitatea consumului de lapte și biscuiți care adesea sunt ținuți în școală pentru mai multe zile.