Astăzi, călătoria noastră ne-a purtat în orașul Geel, unde ne-am întâlnit cu Jozef Goebels, din partea ADR – Vlaanderen (+32 14 40 31 63 https://g.co/kgs/w22rZKG) care a venit să ne mai viziteze și în trecut.
Alături de acesta, am închiriat biciclete pentru grupul nostru și am pedalat până la centrul de tineret De Bogaard. Prezentarea locului a fost făcută chiar de o angajată, care de fapt s-a aflat în legătură cu acest centru încă de la vârsta de cinci ani, deci, după cum a spus și ea, majoritatea vieții și-a petrecut-o acolo.
Geel s-a dovedit a fi un oraș cu totul fascinant, find acreditat a fi “Child Friendly City”, sau un oraș prietenos față de copii. Asta înseamnă că aceasta este o localitate extrem de sigură, și nu doar atât: există trei principale condiții pentru a putea fi numită astfel, iar acestea sunt mobilitatea crescută, starea de bine a copiilor și oportunitățile pe care aceștia le au pentru a se implica în viața orașului lor. Câteva exemple care arată cât de mult merită Geel acest titlu sunt: website-urile pe care poți găsi o mulțime de informații despre locuri unde poți merge dacă vrei să faci terapie sau unde poți programa chiar și o întâlnire online cu un psiholog profesionist, spațiile de joacă sigure și apropiate unele de altele, parcurile verzi și liniștite și, mai ales, colaborarea continuă dintre autorități și comunitatea de tineri. Mai mult, în Geel există ofițeri speciali de la poliție a căror rol este să stea aproape de copii și să câștige încrederea acestora, pentru ca în cazul în care există o problemă, aceștia să se simtă în siguranță alături de ei și să ceară ajutor.
Centrul de tineret De Bogaard https://jeugdhuisdevonk.be/ este un loc incredibil, care pe noi ne-a surprins în cele mai plăcute moduri. Curtea acestuia este uriașă, iar în diferite secțiuni ale ei se află și locuri amenajate pentru animale, unde copiii de la diferite școli vin pentru a învăța să aibă grijă de ele. De asemenea, este amenajat și un mare spațiu de joacă și locuri unde copiii pot juca sport, un parc de skating https://www.geel.be/aanleg-skatepark și o clădire dedicată numai stării de bine a tinerilor. Acolo aceștia pot veni pentru a se relaxa, pentru a învăța când au nevoie de liniște sau pentru a vorbi cu un terapeut despre starea lor de bine, dacă simt nevoia.
Centrul de Tineret și echipa acestuia organizează o mulțime de proiecte și colaborează și cu alte organizații de acest tip și, de asemenea, cu primăria orașului. Fără suportul autorităților https://www.geel.be/dienst_jeugd, toate proiectele acelea, printre care se află și lucruri practice precum prezentările despre influența drogurilor, ținute de polițiști, nu ar putea fi realizate. Este foarte important pentru oamenii din Geel să ceară și părerea tinerilor în privința deciziilor legate de oraș, căci ei sunt o parte importantă a acestuia.
După ce am luat prânzul și am petrecut puțin timp la locul de joacă, am pornit din nou pe biciclete, de data asta pentru a ne opri la Școala Verde Saint Jozif din Geel https://kogeka.be/sintjozef/.
Școlile Verzi sunt școli care se focusează întru totul pe materii ce au legătură cu natura, iar specializările lor includ: biotehnica, agricultura, mecanica, tâmplăria și, cea mai populară dintre ele, grija pentru animale. Toate aceste specializări au parte practică, dar și cursuri teoretice, ce de obicei includ matematica și științele. La începutul vizitei, am participat la o prezentare a școlii unde ni s-au dat mai multe detalii despre sistemul de educație din Belgia, iar una dintre profesoarele de la școală ne-a vorbit despre proiectele de sustenabilitate în care îi implică pe elevi și despre cum orele de educație sustenabilă sunt obligatorii pentru toți elevii, indiferent de specializarea lor. Unul dintre cele mai interesante proiecte despre care am aflat consta în mai multe sarcini pe care elevii și le aleg la începutul anului și pe care trebuie să le îndeplinească într-o anumită perioadă de timp. Dacă până la finalul anului, ei își iau responsabilitatea de a se asigura că deșeurile sunt sortate corespunzător într-o anumită parte a orașului, iar rezultatele sunt favorabile, la finalul programului vor primi suport financiar de la primărie pentru a aduce îmbunătățiri în școala lor.
În continuare, am vizitat școala și am avut chiar ocazia să întâlnim câteva dintre animalele aflate în grija elevilor. A fost o experiență unică, din moment ce la noi în țară nu există acest concept pentru o școală, dar spațiile în care locuiau animalele erau chiar mai mari decât este cerut de lege. Ni s-a explicat că, din moment ce ei predau cursuri despre îngrijirea animalelor, este doar normal să se gândească cu mai multă atenție la nevoile acestora și că dacă au nevoie de ajutor, există veterinari cu care colaborează pentru a se asigura și mai mult de asta.
În final, ne-am luat la revedere de la toți cei care ne-au facilitat această experiență și le-am mulțumit pentru momentele unice trăite azi. Sperăm că informația adunată să faciliteze crearea unor asemenea locuri și în țara noastră, căci emană o atmosferă foarte frumoasă și plină de speranță.