Movement For Improvement

A doua zi în Belgia

Cea de-a doua zi în Belgia a început dimineața după micul dejun, alături de câțiva dintre elevii De Met și profesori ai acestora. În compania lor am pornit într-un tur al orașului pe biciclete.

 Prima oprire a fost la un centru de tineret din Leuven, MijnLeuven, unde a avut loc o scurtă prezentare și am putut pune întrebări. Spațiul era foarte frumos amenajat, cu spații comode, mese de lucru și birouri mai mici, perfecte pentru învățat înainte de examene, dar și pentru planificarea a diferite evenimente. Curtea acestora seamănă foarte mult cu un parc și ni s-a spus că tinerii pot folosi spațiul pentru a organiza târguri, concerte și diferite spectacole. Un lucru foarte diferit față de centrele noastre de tineret, este că absolut oricine poate veni cu inițiative și poate primi suport de la acest grup. De asemenea, primăriile orașelor din Belgia își includ tinerii în luarea unor decizii legate de oraș care i-ar putea afecta și pe ei, iar tinerii aceștia provin din grupuri întocmai ca cel care ne-a fost prezentat azi. Am fost foarte impresionați de cum funcționează aceste lucruri în sistemul lor și cât de mult sunt implicați tinerii în viața orașului lor. Unul dintre proiectele care ne-au atras atenția cel mai mult a fost un sondaj ce conținea mai multe întrebări despre oraș și la care au răspuns toți tinerii din Leuven. Aceste răspunsuri au fost transformate în statistici și este clar că tinerii vor să ajungă la un procent de 100% în ceea ce privește starea de bine în orașul lor, prin urmare răspunsurile vor fi înmânate primăriei din Leuven.

  În continuare, ne-au fost arătate mai multe parcuri și spații verzi din orașul lor, unde ni s-a spus că le este permis unora dintre elevi să vină chiar și în timpul pauzelor pentru a se relaxa, dar și clădirea SLAC, o școală de arte, unde tinerii pot face lucruri precum cursuri de teatru sau expoziții cu propriile lucrări de artă. Spațiul era deschis și foarte mare, perfect pentru a facilita aceste activități. Un alt loc asemănător acestuia a fost Garage, un spațiu pe care tinerii îl pot folosi pentru repetiții muzicale, ca studio de arte sau pur și simplu ca loc pentru a învăța.

 Mai apoi, am vizitat un makerspace numit Maaklerpleek https://maakleerplek.be/, aflat în ceea ce obișnuia să fie un cartier defavorizat, dar care a fost renovat și transformat într-unul cu locuințe moderne. Acesta s-a dovedit a fi un spațiu cu totul fascinant. Fiecare încăpere era plină de echipamente de reparație, microscoape, un laser controlat digital și o mulțime de alte asemenea. Acolo, am luat parte la un tur al locului, în cadrul căruia am aflat că există de fapt mai multe organizații acolo care oferă servicii de reparație, inclusiv a hainelor și electrocasnicelor. Acest lucru îi încurajează pe oameni să nu mai cumpere atât de multe lucruri noi, când ar fi de fapt mai sustenabil să le repare pe cele pe care le au deja. De asemenea, am aflat despre un proiect foarte interesant în cadrul căruia cei de la Maaklerpleek organizează ieșiri cu caiacul pe apele din Leuven și colectează plasticul ajuns acolo, pentru ca mai apoi să îl refolosească.

 Ultima noastră oprire înainte de prânz a fost la Toja https://tejo.be/,  o organizație care oferă sesiuni de terapie gratuite pentru tineri. Spațiul lor este foarte frumos amenajat, sunt mai mult de 20 de terapeuți profesioniști care își oferă serviciile acolo și fiecare are stilul propriu de a face terapie. Copiii și tinerii pot să vină să se programeze de unii singuri sau alături de oricine au încredere, dar nu este necesar consimțământul părinților pentru ca aceștia să aibă parte de sesiunile de terapie.

 O dată ce prezentarea acestui loc s-a încheiat, am pornit din nou pe biciclete, de data asta pentru a lua prânzul. În grupul nostru se simțea deja puțină oboseală, căci în foarte puțin timp, am reușit să vedem o mulțime de lucruri și să cunoaștem mulți oameni.

În cea de-a doua parte a zilei, am mers să vizităm biblioteca publică din Leuven, o clădire imensă ce găzduiește nu numai cărți, ci și o selecție largă de filme și muzică, iar apoi ne-am întors la Maakleerpleek. Acolo am avut parte de un atelier de reciclare interactiv în cadrul căruia am sortat diferite materiale și ni s-a explicat cum putem recunoaște diferitele tipuri de plastic, precum și cum sunt refolosite în Belgia. A doua parte a atelierului a fost și ea practică, în sensul în care am văzut cum refolosesc ei plasticul, mai exact capacele de plastic de la sticle: acestea sunt mărunțite, topite, presate și mai apoi folosite pentru a crea diferite obiecte folosind laserul digital. Cu toții ne-am simțit bine făcând asta, iar la final am plecat cu câte un breloc personalizat, făcut din plasticul reciclat.

  La finalul acestei ultime activități, ne-am luat la revedere de la toți elevii, profesorii și oamenii care ne-au acompaniat în aceste două zile. Le suntem cu adevărat recunoscători pentru tot efortul care l-au pus în a ne crea un program atât de divers și interactiv!

  În cadrul cercului de comunitate de azi am discutat despre toate lucrurile pe care le-am văzut și despre ce am putea implementa poate în orașul nostru și în România.

 Bineînțeles, fiecare dintre noi a fost atins de alt moment, de altă experiență, dar, în final, cu toții am căzut de acord că pasiunea cu care acești oameni își trăiesc viețile și energia pe care o pun spre a aduce ceva bun în orașul lor, aceasta este cheia către schimbare. Am cunoscut oameni incredibili aici, oameni care au vorbit cu pasiune, care ne-au împărtășit ideile și puțin din înțelepciunea lor. Ne-au inspirat și sperăm să reușim să le purtăm ideile cât mai departe, prin intermediul inițiativei noastre.