Movement For Improvement

A treia zi în Belgia

Azi a fost o zi foarte specială pentru noi, deoarece am avut ocazia să vizităm Centrul de Educație Experiențială din Leuven și, mai important, să îl cunoaștem personal pe Prof. Dr. Ferre Laevers. El este unul dintre „fondatorii” educației experiențiale și, prin urmare, motivul pentru care acest proiect există.

   Am avut parte de o primire extrem de călduroasă și deși grupul nostru era la început copleșit de emoții, firea tânără și dezinvoltă a lui Ferre, ne-a distins și pe noi. În curând a început un dialog deschis în care Ferre ne-a cerut părerea cu privire la mai multe aspecte ale educației în general, dar și a metodei de educație experiențială.

  Am răspuns la întrebări de tipul „Care crezi că e cea mai importantă valoare sau însușire a educației de înaltă calitate?”, iar răspunsurile ne-au adus față în față cu principiile fundamentale ale educației experiențiale: starea de bine a elevului și implicarea acestuia în activitatea școlară.

  Ferre ne-a explicat cum aceste două lucruri, atât de simple, sunt de fapt baza a unui copil care va ajunge să crească și să devină un adult de succes. „Guvernele noastre și miniștrii ai educației din toată lumea de așteaptă la performanțe de la copii, dar cum să ceri asta când acelor copii nu le este oferit un mediu propice pentru asta?” ne-a spus. Și cât de adevărate sunt cuvintele sale, căci până la urmă, acestea sunt „două lucruri pe care le poți aplica în orice mediu, de la o grădiniță, la un azil de bătrâni”. Unii oameni sunt de părere că starea de bine nu poate fi măsurată, că este un lucru prea subiectiv pentru a fi exprimat în cifre, dar Ferre contrazice acest lucru cu simplul fapt că poți să vezi fericirea pe chipul unui copil, în comportamentul său, atunci când nu știe că este urmărit.

  Un alt lucru fascinant despre care ne-a povestit a fost modul în care profesorii ajung, de fapt, să fie acele persoane care vin în clasă și îi fac pe copii să se minuneze la vederea unei lecții care poate altfel ar fi fost banală. Mulți oameni, chiar și dintre noi, cred sau au crezut că este mai mult o problemă de inspirație și imaginație, o idee de la care pornește totul, dar am aflat că este vorba despre un proces bine gândit, ce include o mulțime de factori. Profesorii, atunci când aleg să folosească această pedagogie, trebuie să ia în calcul factori precum: cât de mult spațiu pentru inițiativa elevilor există, moduri în care aceștia se pot exprima creativ, climatul clasei și încă o mulțime altele.

   Azi am avut parte de o experiență unică și am fost onorați să avem parte de ea, deoarece ne-a ajutat să înțelegem cu adevărat cât de multă muncă este depusă în spatele lucrurilor care pentru noi au devenit o normalitate. Acum le putem privi și dintr-o altă perspectivă, fapt care nu ne poate umple decât cu un sentiment de respect pentru toți profesorii dedicați din lumea asta, care aleg să ofere o educație experiențială. Suntem de părere că informația primită azi este extrem de valoroasă, iar argumentele în favoarea acestei pedagogii sunt numeroase, lucru pe care sperăm să îl observe și cei de acasă și nu numai.